joi, 9 februarie 2012

Sugestii....

Cu toate că mai sunt multe grade cu minus până la 8 martie, asta seară am CHEF să scriu despre femei. Şi nu am cu ce altceva să încep, decât cu începutul. Cu Geneza, aşa cum o văd eu. Îmi place să cred că Dumnezeu a creat-o pe Eva, după Adam, pe principiul "save the best for last". A vrut să vadă ce îi iese şi, uite aşa, l-a făcut pe Adam. Cred că nu i-a plăcut foarte tare ce a făcut, a îmbunătăţit formula şi, în final,i-a ieşit perfecţiunea. Şi pentru că tot am ajuns la capitolul asta creştin(la care, by the way, am muuuulte obiecţii), îmi place, de asemenea, să cred că, între Iisus şi Maria Magdalena a fost o poveste de dragoste. Clar! Şi, sunt convinsă, să rolul Lui ar fi trebuit să fie dus mai departe de EA, după crima odioasă. Evident, nişte misogini cretini au întors în punctul ala, foaia, în favoarea bărbaţilor. Şi nu, nu mi se trage de la Codul lui Da Vinci, ci de la alte cărţi cu templieri şi Sfântul Graal. Revenind la femei, pentru mine lucrurile sunt clare: fiecare bărbat ar trebui să ridice cel puţin o dată pe zi o rugăciune de mulţumire către cer pentru faptul că EXISTAM. În primul şi în primul rînd, dacă nu am fi fost noi, nu ar fi fost nici ei. Presupunând prin absurd că s-ar fi putut naşte ei singuri ( God knows prin ce orificiu!), după ce s-ar fi iubit în prealabil între ei şi ar fi suportat nouă luni de sarcină tot între ei( şi recunoaşteţi, imaginea e horror), lumea nu ar fi avut oricum niciun farmec. Nu ar fi existat, să zicem, poezii de dragoste. Imaginaţi-vă ce-ar fi fost Eminescu fără Veronica...Nu ar fi existat melodii de dragoste. Cum i-ar fi cântat, să zicem, Elvis, unuia... " Love me tender...."?? Banii nu ar fi avut nicio valoare, pentru că nu ar fi avut cine să îi cheltuie. Lumea ar fi fost colorată în negru, gri, albastru şi, eventual, maro. O viaţa fără roz şi mov. Pantofiiiii, nu ar fi fost ce sunt azi. Parfumurile, nu ar fi fost ce sunt azi. Cel mai probabil, nu ar fi existat conflicte, în lipsa noastră, ceea ce ar fi făcut viaţa anostă. Şi dacă, totuşi, s-ar fi pornit vreun război, atunci s-ar fi căsăpit între ei, până la ultimul, pentru că nu ar fi existat diplomaţia, şi rasa umană ar fi fost caput, în primii 100 de ani. Două argumente supreme mai am: o bere cu băieţii nu ar mai fi fost o bere cu băieţii, în condiţiile în care nimeni nu ar fi aşteptat acasă cu polonicul după uşă. ŞIIIII..........Ce ar fi fost lumea fără sâni?!? Ce-ar mai fi cântat poeţii, ce-ar mai fi pictat pictorii , ce-ar mai fi mângâiat ei? Argumente ar mai fi, dar cele menţionate mai sus, mi se par suficiente. De aceea cred eu că masculii ar trebui să mulţumească zilnic Divinităţii că EXISTĂM şi că le facem viaţa frumoasă ( da, da , am zis frumoasă). A, şi ar mai fi ceva. Recomand muuuuultă iubire, răsfăţ, adoraţie, mângîiere,respect şi vorbe dulci, între rugăciunile de mulţumire! Evident, la adresa NOASTRA.

2 comentarii:

  1. Cum să nu fie recunoscător bărbatul, căci doar "banii nu ar fi avut nicio valoare, pentru că nu ar fi avut cine să îi cheltuie". Un adevăr indestructibil! Restu-i doar culoare şi nuanţă...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum să nu fie recunoscător bărbatul, căci doar "banii nu ar fi avut nicio valoare, pentru că nu ar fi avut cine să îi cheltuie". Un adevăr indestructibil! Restu-i doar culoare şi nuanţă...

    RăspundețiȘtergere