Fetişul meu şi bătrâneţea...

Sunt convinsă ca fiecare om are fetişul lui. Nu neapărat erotic. Unii recunosc asta, alţii, nu. Cum al meu nu este unul ruşinos, îl pot spune. Judec un om după mâinile lui. Nu reţin culoarea ochilor şi cred că nici nuanţa exactă de păr, nu pot spun cât de înalt este sau câte kilograme are, dar reţin aspectul mâinilor. Nu neapărat dacă sunt îngrijite sau nu, deşi contează mult şi asta, ci felul în care arată. Dacă sunt fine sau aspre, lungi sau boante, închise la culoare sau deschise la culoare,noduroase sau cu linii drepte, grase sau slabe, străvezii, lucioase sau mate. Fiecare cu păsărica lui, ce să zic..Asta e a mea. Unii se uită la ochi, alţii la păr, la sâni, la fund, etc. Eu rămân la mâini. După mine, mâinile unui om exprimă felul în care respectiva persoană mângâie. Recunosc, la capitolul ăsta mă ajută şi o imaginaţie atât de bogată încât uneori îmi crează probleme...De fetişul meu se leagă şi singura şi MAREA mea temere în ceea ce priveşte bătrâneţea. Mă refer, la îmbătrânirea fizică. Nu mă tem de riduri, de piele zbârcită, de pungi sub ochi nu îmi pasă prea tare de faptul că gravitaţia va duce anumite chestii în jos, nu am vreo temere legată de părul cărunt. Nu. Mă tem de petele care apar pe mâini, după o anumită vârstă. By the way, am citit că mâinile îmbătrânesc mai repede decât alte părţi ale corpului.Până astăzi nu am ştiut la ce vârstă apar petele care mă îngrozesc pe mine. O bună prietenă a împlinit astăzi 40 de ani şi, evident, aniversarea a degenerat în lamentări legate de vârsta a doua. Şi aşa am ajuns la mâini. Şi la pete. Şi mi-am exprimat şi fetişul, şi temerea. Iar prietena, care a împlinit 40 de ani, mi-a arătat înfricoşătoarele, îngrozitoarele, terifiantele pete care i-a apărut recent. Şi chestia asta nu mi-a plăcut deloc. Am 36 de ani şi peste cel mult patru ani temerea mea cea mai mare legată de bătrâneţe mă va lovi. Până atunci eu o să insist cu creamă. Poate face minuni...

Bulletproof

Momente

Sunt momente în viaţă când îţi vine să urli. Să muşti. Să zgârii. Să zbieri. Să loveşti. Să urăşti. Pe tine şi pe toată lumea. Sunt momente în viaţă când îţi vine să te dai cu capul de pereţi. Să te prăbuşeşti. Să cazi jos. Foarte jos. Cât se poate de jos. Să rămâi acolo. Să nu te mai ridici. Să nu te mai mişti. Să nu mai respiri. Să nu mai vezi. Să nu mai auzi. Să nu mai gândeşti. Să nu mai ştii nimic.Să nu mai ai amintiri Să nu mai ai planuri. Să renunţi. La tot şi la toate. Să dispară tot. Să nu mai fii. Să nu mai simţi. Nimic. Dar cum nu poţi să urli, nu poţi să muşti, nu poţi să zbieri, nu poţi să loveşti, nu poţi să nu mai gândeşti, continui să simţi. Şi nu cazi jos. Sau cazi un pic, dar te ridici. Te dai cu ruj roşu şi mergi mai departe. Eventual, la shoppping. Şi nu există niciun dubiu. Viaţa e, categoric, cel mai bun lucru inventat vreodată. Chiar şi cu momente în care îţi vine să urli. Să muşti. Să zgârii. Să zbieri. Să loveşti...

Când nimeni nu îţi cere părerea, e de preferat să taci dracu din gura!

Mă întâlnesc zilele trecute cu o amică pe care nu am mai văzut-o de pe vremea când aveam cu 11-12 kilograme mai mult. Discuţia purtată a provocat postarea de pe blog, care ar putea intra la categoria " Când nu ţi se cere părerea, vezi-ţi în plm de treaba ta!". Aşadar... _Vaaaaaaaaaaaai! Nu se poate aşa ceva! Arăţi groaznic. Eşti piele şi os! Oribil!, exclamă amica vădit oripilată de apariţia mea cu 11 kile în minus. -Aoleu! Dar de ce?, m-am mirat eu. -Nu îmi place. Ce frumoasă erai tu, mai grasă şi cum arăţi acum....Nu trebuia să faci aşa ceva. Mi-a spus şi Xulescu,ăla care e taximetrist şi te cunoşte (care plm taximetrist, habar nu am!). Mi-a zis că te-a văzut şi arăţi oribil. Că nu mai ai forme, nu mai ai cur, nu mai ai ţâţe. Dacă ăla a zis, că e bărbat, îţi dai seama că are dreptate, continuă amica mea pe acelaşi ton dezaprobator în legătură cu silueta mea. Şi ca şi cum argumentul legat de taximetristul observator nu era suficient, continuă: -Tu îţi dai seama că oamenii se uită la tine şi zic că eşti nefericită! Aşa slabă cum eşti,se vede că eşti nefericită. -Adică, dacă eram grasă, eram fericită? Pe sistemul " grasă şi frumoasă", se aplică şi "slabă şi nefericită"? am întrebat stupefiată. -Normal, m-a edificat amica. Aşa gândeşte lumea, tu nu ştii? Ei bine, că lumea e strâmbă şi judecă şi mai strâmb, asta ştiu de mult. Ce nu pricep este de ce oamenii îşi dau cu părerea, atât de convinşi că deţin adevărul absolut, când nimeni nu le-o cere?! Deci, fraţilor, păstraţi-vă părerile pentru voi şi, mai ales, mai ales, vedeţi-vă de viaţa voastră, de kilogramele voastre, de fericirea sau nefericirea voastră. Dacă nu vă place cum arăt, nu vă mai uitaţi. Dacă nu vă place mutra mea galbenă, uitaţi-vă la a voastră, poate vă place mai mult. Nu mai emiteţi teorii şi păreri în legătură cu starea de spirit a altora. Vedeţi-vă dracu de existenţa voastră! Şi ca să îmi edific şi amicii care emit terorii aberante, şi taximetriştii (încă mă mai întreb cine dracu o fi ala!) care n-au altă treabă decât să analizeze partea mea dorsală, menţionez: Sunt mai fericită acum, fără cur, decât atunci când aveam doua, în loc de unul, şi arătam ca o balenă! Aaaa, şi încă ceva! Mă, ceva cur mai am eu, dacă voi continuaţi să muşcaţi şi dacă eu încă mai găsesc o bucăţică unde că mă doară, de părerea voastră...

"Ar trebui să cadă cerul pe noi că am devenit în timp doar nişte oi"

Mărturisesc...M-am îndrăgostit!

I confess. M-am îndrăgostit. Am facut o pasiune care mă obsedează.Toată săptămâna asta am supravieţuit zilelor greţoase de muncă, condimentate cu prea mulţi candidaţi tractorişti care se vor primari, cu un singur gând. La pasiunea mea. Secreta. Şi gândul asta a fost singurul care m-a făcut să îmi dispară grimasele provocate de campania electorală, şi, din când în când, să îmi apară un zâmbet. Mărturisesc că totul a început în urmă cu câteva săptămâni. Cu o simplă şi banală întâlnire.A fost dragoste la prima vedere. O singură privire mi-a fost de-a ajuns să înţeleg că s-a întâmplat ceva. Că s-a stîrnit o dorinţă în mine, care nu avea cum să se domolească uşor. Recunosc, am încercat să pun capăt dorinţei şi să nu cedez ispitei. Pentru că am ştiut din primul moment că pasiunea mea nu va face bine nimănui. Mi-am spus că pot trăi şi fără asta. Mi-am spus că sunt o femeie serioasă care îşi poate controla sentimentele. Că, până la urmă, chiar nu am nevoie de aşa ceva.Că o astfel de pasiune mi-ar distruge echilibrul, pentru o bună bucată de timp. Am ştiut, de la bun început, că o astfel de pasiune costă. Că mă va face să îmi pară rău. Că o să mă apese pe conştiinţă, o vreme, faptul că am cedat ispitei. Că, până la urmă, e o pasiune trecătoare. Şi am încercat, în fiecare zi, să mă conving că dorinţa va dispărea. Dorinţa nu a dispărut. Nu m-am putut dezlipi de Facebook toată săptămâna din cauza ei. Da, da, Facebook , pentru că acolo, preţ de câteva clipe pe zi, am putut să mă desfăt cu dorinţa în varianta virtuală. Şi am tot sperat că o să treacă, deşi, ca o sado-masochistă, am făcut fix contrariul a ceea ce am încercat să îmi impun în gând. Am insistat în dorinţă, visând zilnic la ea. M-am trezit cu gândul la ea şi am adormit cu gândul la ea. Şi, într-un final, am înţeles. Nu sunt o femeie puternică şi nu, nu pot să mă împotrivesc dorinţei. Am înţeles, că indiferent cât aş încerca, am să cedez ispitei. Ştiu că voi regreta şi voi avea mari mustrări de conştiinţă. Că îmi va părea rău şi că, evident, voi ajunge la concluzia că am făcut o greşeală. Dar, astăzi, acum, recunosc, nu mă pot abţine. Pasiunea asta e mult mai puternică decât raţiunea. Astăzi mă voi duce să îmi îndeplinesc dorinţa şi să îmi văd pasiunea. Mulată fix pe picioarele mele. Cu pielea lipită de pielea mea. Iar senzaţia va fi divină. Astăzi îmi iau sandalele de care m-am îndrăgostit şi care mă obsedează de câteva săptămâni!

Stai în morţii tăi la uşă, aşteaptă până te chem!

Începe circul.....

Mda, deci, mâine începe campania electorală. Va fi luuuung prilej de vorbe şi de ipoteze pentru fericiţii candidaţi,no happy ending pentru nefericiţii alegători, indiferent de rezultat. Eu sper că nu mai este niciun rătăcit la cap în ţara asta, care să îşi facă iluzia că ăia de vor începe de mâine să promită, chiar au de gând să facă ceea ce promit, în caz că vor câştiga. Deci, lucrurile sunt clare , da? Fiecare candidat, indiferent de funcţie, partid, doctrină, vrea să câştige alegerile pentru el, partidul lui şi, eventual, familia lui. Alegătorii sunt doar mijlocul şi nu au nicio legătură cu scopul! Clar? Nu vă imaginaţi că vreunul din ăia de vor începe, de mâine, să defileze prin târguri, plini de înţelegere şi compasiune, au vreun respect pentru noi, ăştia de contăm o dată la patru ani. Iata un exemplu de gândire/filosofie/whatever de candidat. Un primar în funcţie care mai vrea un mandat, faţă în faţă cu campania electorală, mai exact cu mijloacele prin care se face o campania electorală. Candidatul ascultă o ofertă legată de afişe, pliante, etc, pe scurt, materiale promoţionale de campanie. Stă el, se gândeşte, socoteşte, şi concluzionează: De banii ăştia (cât ar fi costat afişele, pliantele, etc), eu pot să cumpăr X baxuri de ulei, Y baxuri de zahăr. La ăştia ai mei (alegătorii adică), asta le trebuie. Eu zic că sunt mai avantajat dacă iau ulei, zahăr şi făină. Aşa o să fac! Deci...cam asta e cu filosofia candidatului şi cu respectul lui faţă de alegător. Personal, nu aştept nimic de la campania asta. Nici ulei, nici zahăr, nici găleţi şi nici pe Făt Frumos, pentru că ştiu că nu există. O singură dorinţă aş avea. Dacă s-ar putea...Nu aş mai vrea să văd pe străzi autobuzul ala colorat care circula, acum patru ani, toată ziua şi mă zgâria pe urechi cu melodia aia " Ole, ole, mai e puţin şi îl votăm pe....". Atât. Aş fi în stare chiar să votez candidatul, doar ca să nu mai aud melodia şi să nu mai văd autobuzul.

Despre curve

Mi-a luat cam mult, recunosc, dar, pana la urma, am priceput si eu ce e aia o curva. Nu, nu ma refer la prostituata care face sex pe bani. Aia se află într-o postură onorabilă, după părerea mea, pentru că face o treabă cinstită şi câştigă un ban cinstit. Treaba ei, meseria ei! N-am nimic cu ea. Ma refer la alt fel de curva. Curvele alea care traiesc pe langa casa omului, printre noi, nu la colt de strada. Am avut, ca de altfel mai toti din jurul meu, impresia că, dacă o femeie are fusta până la cur, ţâţele scoase pe jumătate afară, gesturi frivole şi provocatoare şi, eventual, se mai si hlizeşte cu gura până la urechi în preajma bărbaţilor, aia e curva. Tot la fel cum am avut impresia că, dacă o femeie divorţată, sa zicem, are surse neştiute de venit ,pe lângă fusta până la cur şi ţâţele scoase pe afară, şi aia e sigur curvă. Complet greşit! Am înţeles, târziu, e adevărat, că fusta scurtă, gesturile frivole, capul dat ostentativ pe spate şi legănatul lasciv de pe un picior pe altul nu fac dintr-o femeie o curva. Recunosc,am judecat greşit multe dame, data fiind mentalitatea de rahat după care m-am ghidat în aprecierea lor. Ei, bine, nu. Nu femeile alea după care bărbaţii întorc capul pe stradă pentru ca au fusta scurtă sau pentru că dau din fund cand merg sunt curve. De fapt, nu femeile frumoase pe care le invidem noi, femeile urâte, sunt curve. Am înţeles, până la urmă că aparenţele înşeală, " bufniţele nu sunt ce par a fi" şi nici curvele nu sunt ce par a fi. Curvele se ascund, de fapt, în gospodine, femei de casa, dame sfioase care nu beau, nu injura, nu fumeaza. Gospodinele alea care se oripilează şi dau ochii pe spate când aud o femeie care înjură făcând uz de organul genital masculin. Femeile alea care au ca unic subiect de conversaţie meniul de la masa de prânz. Alea care se uită la telenovele siropoase şi ştiu pe de rost preţurile din piaţa şi personajele din Noră pentru mama. Alea care merg cocoşate pe strada, cu capul în jos şi, eventual,la doi paşi în urma bărbatului.Alea care se închină când trec prin faţa bisericii şi se duc pioase la slujba de duminică să pupe poala popii.Ei bine, da, printre alea se ascund curvele. Cine-a zis că " mutu fute pamântul", ala, sigur, a ştiut el ceva,înainte să descopăr eu chestia asta. Aşa că, fratilor, când vedeţi o gagică bună pe stradă,cu cur futabil şi ţâţe ieşite jumătate din decolteu, după care, şi bărbaţii, şi femeile întorc capul (fiecare, cu gândurile lui, evident), nu mai trageţi ca tâmpiţii concluzii proaste. Poate fi pur şi simplu o femeie care vrea sa se simtă bine în pielea ei. Fiţi, în schimb, mai atenţi la gospodina care cumpără pătrunjel din piaţă şi îl aşează cu grijă în sacoşa ei de plastic. S-ar putea să nu aibă chiloţi. Pentru că i-a uitat în maşină la ăla cu care şi-a tras-o pe bancheta din spate, în timp ce familia o ştia la piaţă.