sâmbătă, 22 septembrie 2012

Despre nunţi...

Pentru că un alai de nuntă, cu tobe şi chiuituri,mi-a invadat cartierul şi mi-a deranjat tentativa de lectură (prima din ultimele două luni...) din dupa-amiaza asta, am decis să îmi vărs un pic năduful pe tradiţia asta idioată. Înţeleg utilitatea căsătoriei, ca şi instituţie, din două puncte de vedere. 1. Copiii. 2. Averea. Mi se pare normal şi firesc ca ăia micii, rezultaţi în urma căsătoriei, să aibă acelaşi nume de familie, ca mama şi tata. În ceea ce priveşte averea dobândită "during", mi se pare şi mai normal, ca ea să se împartă în situaţia în care cei doi ajung la concluzia că au dat-o în bară şi vor să o ia pe drumuri separate, la un moment dat. Şi, în cazul ăsta, documentul se dovedeşte util. Dincolo de copii şi avere, actul în sine, bucăţia aia de hârtie, pe care o semnezi în faţa ofiţerului de stare civilă, nu are nicio utilitate. Nu are nimic de-a face cu iubirea, nu are nimic de-a face cu noţiunea de cuplu sau de relaţie şi, sub nicio formă, nu ţine împreună doi oameni care nu au nimic în comun (decât respectivul document).Cam asta ar fi părerea mea despre instituţia căsătoriei. Eeee, acum ajungem la circ. Partea aia în care ea se îmbracă în rochie albă, el, în costum, şi, cu părinţi, rude, rubedenii, amici, duşmani, cunoştinţe mai mult sau mai puţin apropiate, dar, de preferat, cu dare de mână, se adună şi " se petrec". În toată viaţa mea, am fost la două-trei nunţi, deci habar nu am care sunt obiceiurile, ce şi de ce se face, ce şi de ce nu se face. Ştiu că sunt nişte treburi legate de un brad, o găleată, mărunţiş aruncat aiurea pe stradă, o basma pe care fericita mireasă şi-o pune în cap mai spre dimineaţă....şi cam atât. Cum nu cunosc obiceiurile, nu mă bag să le judec. Judec în schimb falsitatea, ipocrizia, prostia şi inutilitatea, în esenţă, a acestei tradiţii. Care este, de fapt, o mică afacere. Înţeleg că toţi cei care dau pe la biserică să-şi jure credinţă, o fac după calcule îndelungi, în speranţa că, după petrecere, le rămâne ceva mărunţiş măcar de o maşină sau de un avans la un credit imobiliar. Şi când pleci la drum în afacere cu gândul ăsta, toată treaba e să ai cât mai mulţi nuntaşi. Nu contează că nu i-ai mai văzut de 20 de ani, nu contează că, în urmă cu cinci ani, eraţi la cuţite, nu contează nici dacă îi placi, nici dacă te plac, contează să dea bani "pe masă". Cam aşa văd eu nunţile. Nişte evenimente menite să aducă împreună o un număr cât mai mare de oameni, din interes financiar,fireşte, şi sub pretext că cei doi,fericiţii miri, şi-au unit destinele în faţa Domnului şi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi, bla, bla, bla. Cred că, la fiecare nuntă, cele mai nefericite personaje sunt, în mod paradoxal, cei doi miri (cel puţin până la momentul în care numără banii). Mi se pare un supliciu să stai o zi şi o noapte în picioare, să te pupi cu toţi necunoscuţi, să pozezi, să faci glume, să întreţii pe toată lumea, etc. Mă gândesc că "noaptea nunţii" e doar o noţiune abstractă, pentru că, ăia doi, mirii, care au alergat trei luni să-şi aranjeze nunta şi au stat în picioare 48 de ore, sunt atât de capii, după evenimentul ăsta, că nu le mai arde de sex. Asta în cazul în care el nu se îmbată ca zmeul, de fericire că s-a însurat, şi atunci, posibil să performeze ceva, ceva.. Oricând m-aş strădui, nu reuşesc să găsesc nimic frumos în chestiunea asta cu nunţile...Nu vad nicio urmă de romantism. Nici măcar în pozele alea de la nuntă, alea artistice, în care mirele şi mireasa sunt puşi să stea bot în bot. Tot miroase.... PS. În caz că are cineva această curiozitate. Nu,nu am participat în calitate de personaj în rochie albă la un astfel de bâlci. Am avut o părere la fel de proastă despre treaba asta şi înainte să mă mărit, aşa că, la momentul în care s-a pus problema, am zis pas. Şi n-am nicio urmă de regret, ba, din contră. Am semnat, în schimb ,documentul.