Hmm...

Dilemă existenţială: sa stai în mocirlă până la gât, pentru că e cald, sau să încerci să dai din mâini ca să ieşi, chiar dacă există riscul să te scufunzi de tot?! Hmm...

Pfuuu....words...

Mi-am amintit de melodia asta, astăzi, când, între un humex şi trei strănuturi, mi-a venit chef de scris pe blog. Chef, da, inspiraţie, ba. So...sometimes, words don't come easy...

Campanie electorală...Bleahhh...

Bate vânt de campanie electorală şi mie, personal, singura chestie pe care mi-o provoacă alegerile care se apropie este o infinită scârbă. Sunt un alegător cu ştate vechi, dacă pun la socoteală că nu am ratat nicio rundă de alegeri din 1996 şi până acum. După atâtea tururi de scrutin şi tot atâtea campanii, în care am văzut suficient cât să mi se strepezească dinţii pentru tot restul vieţii, am ajuns la o concluzie... Relaţia noastră, ca alegători, cu ei, candidaţii, indiferent la ce funcţie, este asemănătoare cu relaţia unei femei, oarecare, cu un mascul, înainte ca acesta să i-o tragă. Asupra concluziei, nu am reflectat din 96 şi până acum. Am tras-o săptămâna asta, pentru că mi-a fost dat să văd nişte candidaţi şi le-am simţit excitarea. Când un bărbat vrea să cucerească o femeie, evident, scopul final fiind exercitarea unicei lui funcţii pe care o are pe acest pământ, adică întinderea la orizontală, spune şi face aproape orice. Vine cu flori, vorbeşte din cărţi, promite marea cu sarea, în fine, face pe dracu-n patru ca respectiva să muşte şi să ajungă la concluzia "că ca" el nu mai găseşte... Respectiva muşcă, mai devreme sau mai târziu, faptul se produce şi masculul, odată ce trece de etapa cu orizontala, lasă dracu toate promisiunile, uită de flori şi vorbe dulci şi, fie rămâne în zonă pentru a mai repeta figura, fie se îndreaptă către alte orizonturi...E, şi acum, revenim la candidat. Excitat la maxim în campania electorală, cu gândul la ciolan (a se citi bani publici, contracte, putere, etc), nu la sex, şi ăsta spune şi face aproape orice. Nu vine cu flori, vine cu găleţi, pixuri, brichete sau ce îi mai dă partidul, drept arsenal. Nu vorbeşte din cărţi, spune scenarii SF, despre cum o să facă şi o să dreagă el, evident, amintind din când în când, cât au mai furat ăia dinainte şi cum el, Doamne fereşteeee, nicioooodatăăăă, nu va face aşa ceva. Electoratul, prost, ca şi muierea de mai înainte, muşcă şi votează. Candidatul pune mâna pe ciolan şi dă dracu toate promisiunile. Electoratul mai rămâne vreo patru ani în poziţia capră şi singurele lucururi cu care se alege, din toată treaba asta, sunt găleţile. Ce mi se pare mie paradoxal este faptul că, şi muierile,în mare parte, şi electoratul, în totalitate, insistă să o ia în mână la infinit...

Elisisme de dimineaţă...

Dacă un bărbat are atitudine şi ceva în cap este interesant. Dacă o femeie are atitudine şi dă semne că ar gândi înseamnă are nevoie de terapie. Dacă un bărbat calcă strâmb este potent. Dacă o femeie calcă strâmb este curvă. Dacă un bărbat stă la muncă mai mult de 10 ore pe zi înseamnă că face carieră. Dacă o femeie stă mai mult la muncă, decât acasă, este clar o mamă denaturată. Dacă un bărbat ascultă melodii de corazon înseamnă că e sensibil. Dacă o femeie ascultă melodii de corazon înseamnă că e o proastă îndrăgostită. Dacă un bărbat începe să fie preocupat de aspectul lui fizic este metrosexual. Dacă o femeie acordă mai multă atenţie aspectului ei fizic înseamnă că şi-a tras amant sau se pregăteşte să facă treaba asta. Dacă un bărbat glumeşte cu o femeie este spiritual. Dacă o femeie glumeşte cu un bărbat e acuzată de flirt. Dacă un bărbat găteşte, este admirat. Dacă o femeie găteşte înseamnă că îşi face datoria. Dacă un bărbat nu are chef de sex înseamnă că e obosit. Dacă o femeie spune nu înseamnă că şi-a găsit pe altcineva. Dacă un bărbat avansează la locul de muncă înseamnă că este capabil. Dacă o femeie avansează la locul de muncă înseamnă că şi-a tras-o cu şeful. Dacă un bărbat este nefericit în relaţie, de vină e femeia. Dacă o femeie este nefericită, înseamnă că nu îşi cunoaşte priorităţile. Dacă un bărbat îmbătrâneşte, devine înţelept. Dacă o femeie îmbătrâneşte, devine indezirabilă. Dacă un bărbat are fire albe de păr este grizonat. Dacă o femeie are fire albe de păr este neîngrijită. Cine morţii măsii a stabilit lucrurile astea?!

De vorba cu moromeţii de la Siliştea Gumesti....

La Siliştea Gumeşti, timpul s-a oprit în loc. Poate, pentru că, aşa cum spunea Marin Preda, aici timpul a avut cu oamenii "nesfârşită răbdare". Comuna moromeţilor îţi apare în cale când vii dinspre Balaci şi peisajul ce ţi se desfăşoară în faţa ochilor, o dată ce intri pe strada principală din sat, este aproape acelaşi ca în 1937. Case mici şi sărăcăcioase făcute după acelaşi tipar.Cel mult două camere şi neapărat un antreu.Uliţe de pe care asfaltul a dispărut şi a lăsat loc gropilor.Gârla cu miros de apă clocită şi multă linişte. Ceva mai multă linişte decât în romanul lui Preda. Nu pentru că moromeţii nu ar mai avea subiecte de politică de dezbătut la cârciuma care tronează acum în Poiana lui Iocan. Ci pentru că resemnarea a luat locul interesului pentru politică. La orele prânzului, în comuna moromeţilor, toate cârciumile sunt închise şi toate uliţele satului sunt pustii. Cu excepţia agentului de poliţie, împietrit parcă în principala intersecţie din sat, preţ de o jumătate de oră , nu am văzut picior de moromete pe nicio uliţă. Dezmorţiţi de ziua călduţă de primăvară, moromeţii încep să apară abia după prânz. Şi cum cârciuma e închisă, dar ceva chef de vorbă ar mai fi, locul de socializare rămâne băncuţa din faţa casei. Aici i-am găsit pe Niculae al lu Pătărău, Radu al lu Purcaru şi Iorga al lu Grigore.Trei moromeţi autentici. Ne arătăm interesaţi de Poiana lui Iocan şi limbile urmaşilor moromeţilor se dezleagă repede. “ Nu mai e poiana de mult. Acum e un magazin , al lui Boţoghină al lu’ Bucureşteanu. E închis acum, deschide după ora 4!” ne spune repede Niculae al lu’ Pătărăru şi, la fel de repede, ne lămureşte de ce magazinul, care ţine şi loc de cârciumă, e închis: “ Păi nu mai are lumea bani. Ce să facă? Dacă nu are vânzare, ţine închis. Înainte mai avea lumea cu ce să cumpere, cu ce să bea o bere. Acum, abia mai are după ce să bea apă”. Celor doi interlocutori , li se alătură, trecând agale şoseaua, încă un sătean, Iorga al lu’ Grigore. Şi cum cuvântul “bani” duce la marele of al urmaşilor moromeţilor, discuţia curge, fără să mai fie nevoie de nicio întrebare. “ De unde să mai aibă lumea bani!? Ne-au luat din pensii. Acu’ auzii că nu le mai dă nici ajutoare, dacă nu plătesc impozitul. Am 38 de ani de muncă în agricultură şi am o pensie de 760 de lei. Ce să fac mai întâi cu banii ăştia?” se plânge nea Iorga. Pentru localnicii din Siliştea Gumeşti, în proporţie de peste 60% pensionari agricultori, “bani” înseamnă pensie şi pământ. Ţăranii lui Preda nu pot vorbi de pensii, fără să îşi amintească de pământ. “ Plătim impozit pe pământ, dar îl munceşte altcineva, că e dat la asociaţie. Ei îşi iau subvenţie, îşi iau prime şi nouă ne dau ce vor ei. Eu zic că nu e corect. Să nu mai plătim domne’ noi impozit, să plătească ei!” decide tot Iorga al lu’ Grigore. Tineretul satului trăieşte din pensia moromeţilor “ Dar tineri mai sunt în sat?” îi întrebăm pe interlocutorii noştri şi, fără să ne dăm seama, atingem un alt subiect sensibil “ Mai sunt ….dar sunt vai de ei. Să vă spun.Am un nepot de 25 de ani, a lucrat la Bucureşti. Uite aşa se lucrează acolo: o lună stau la muncă, o lună îi dă acasă. Uite, acu’, de la Crăciun, i-a trimis acasă de tot, că nu au mai avut de muncă. Acu’ a venit la mine pe bătătură şi stă la pensia mea. Ce să facă aici?” ne lămureşte Iorga al lu’ Grigore cum e cu tinerii din sat. Nici tinerii, şi nici satul, aşa cum este el astăzi, nu mai reprezintă vreo mândrie pentru urmaşii lui Preda. Se plâng că pârâul Câinelui s-a umflat iar şi a ieşit din matca. A împărţit comuna în două, singura posibilitate de trecere dintr-o parte în alta, fiind un pod improvizat. Se plâng că localul Căminului Cultural a fost început de Ceauşescu şi aşa a rămas, că era cât pe aici să n-aibă sediu pentru “ Sfatul Popular”, dacă nu se îndura boieroaica Gumuleasa să le lase casa, că sănătatea lor a ajuns la mâna unui medic arab, pentru că niciun doctor roman nu a vrut să vină la Siliştea Gumeşti. “ Până şi farmacie tot medicul ăsta străin, ne-a făcut. E posibil, măi, nenică, în ţara ta să vină unu’ străin să îţi facă, pentru că ai tăi nu sunt în stare!”, spune repede Niculae al lu’ Pătărău. Politica? Aceeaşi mizerie! Nu ai cum să stai de vorbă cu urmaşii moromeţilor, fie ei supăraţi şi resemnaţi, fără să ajungi, din vorbă, în vorbă, la politică. Pe vremea lui Niculae Moromete, în Poiana lui Iocan, se citea “ Dimineaţa”, “ Mişcarea” sau “ Curentul”. Acum, când vor să se informeze, moromeţii de uită pe OTV.” Nu ne mai uităm la Antena 1 sau Realitatea că aia mint mult. Eu mă uit la Dan Diaconescu. Ăla îmi place, ăla ţine cu noi”, se bagă repede în vorbă când aude de politică, nevasta lui Radu al lu’ Purcaru. Şi imediat concluzionează, fără să mai fie nevoie de vreo întrebare: “ Eu cu ăsta votez. De ăialalţi nici să nu aud. USL, PD-L, aceeaşi mizerie!”. Sloganul preluat de nevasta lui Radu al lu Purcaru din Piaţa Universităţii, via OTV, le aminteşte moromeţilor repede de proteste şi de căderea lui Boc. “ Aici nu a fost nicio mişcare. Cine să protesteze? Nu zic că a fost rău. A fost bine că a picat Boc”, spune Niculae al lu’ Pătărău. Ceva mai informată, nevasta lui, îşi dă cu părerea despre noul premier. “ Ală tânăru’, Ungureanu . A schimbat Băsescu pe taso cu fiiso. Ce înseamnă asta? L-a luat pe ăsta din fruntea SIE şi l-a pus în fruntea ţării. Nu a mai făcut nimeni aşa ceva, nicio ţară. Pe Elena Udrea a mutat-o de pe un scaun, pe altul.” Şi cum e an electoral, politica duce repede la subiectul alegeri. Ca şi nevasta lui Radu al lu’ Purcaru, consoarta lui Niculae al lu’ Pătărău, care trecut strada în grabă, să vadă ce se discută, pledează pentru Dan Diaconescu: “ Şi eu tot pe asta îl votez! E de-al nostru! De ăilalţi m-am săturat!”. Ceva mai rezervaţi, decât nevestele lor, în a-şi prezenta opţiunea de vot în faţa unor străini, moromeţii nu vor să spună cu cine vor vota. Rămânem în acelaşi ton, adică tot la alegeri şi, cei trei moromeţi autentici, incep să se întrebe dacă mai are rost să meargă la vot. Iorga al lu’ Grigore spune răspicat că, de data asta, nu mai vrea să meargă la urne. Motivul? “ M-am săturat! De 22 de ani votez şi numai de minciuni avem parte. Nu mă mai duc!” Vehemenţa lui îl pune pe gânduri pe vecinul Niculae: “ Auzi mă, dar nici asta nu e o soluţie. Trebuie să te duci!”. Şi discuţia continuă, fiecare moromete venind cu argumentele lui. Aşa i-am lăsat pe interlocutorii noştri la poartă. Am luat drumul de întors către Alexandria, am lăsat în urmă satul la fel de încremenit în timp, cum l-am găsit, şi, în vreme ce ne îndepărtam, ne imaginam cum ar fi decurs discuţia mormeţilor rămaşi în poartă. Cu siguranţă, la un moment dat, în disputa legată de prezenţa la vot, unul dintre ei şi-ar fi dat căciula pe spate, şi-ar fi pus o mână în şold şi cu privirea încruntată, l-ar fi întrebat pe celălalt “ Păi, pe ce te bazezi!”.

David Guetta - Titanium ft. Sia

Şi eu când mai trăiesc?

Mi-a fost dat, la un moment dat, practicând meseria asta, să cunosc un om bolnav de schizofrenie. Să cunosc....e mult spus şi povestea este mai complicată de atât, dar nu vreau să intru în amănunte. Pentru că drumurile mi s-a intersectat cu persoana în cauză, în interes profesional, am făcut din el un subiect de presă. Bun, la vremea respectivă. Un caz evaluat, în mintea mea, în vizualizări pe internet şi laude de la şefi, pentru că aşa este meseria asta, uneori, ingrată. Campania de presă de la vremea respectivă (dacă se poate numi aşa...) s-a încheiat bine, mi-am zis eu. El a fost internat într-un spital, eu şi colegii care ne-am ocupat de "caz" am cules, vreme scurtă, laude pentru isprava făcută. Şi înjurături de la anumite persoane deranjate. A trecut cam un an de atunci. Nu obsesiv, dar, din când, în când, mi-am adus aminte de el. Şi m-am întrebat dacă ceea ce am făcut, a fost bine sau rău. Pentru el. Recunosc, nu o dată, ci de mai multe ori, m-a bătut gândul să îl caut.Şi, recunosc, m-am temut să aflu continuarea poveştii. Până ieri. Ieri mi-a fost dat să mă întâlnesc cu "cazul". Acolo, la spitalul de psihiatrie unde a a ajuns, după isprava noastră de presă. Şi, da, aşa cum mă aşteptam, întrebarea pe care mi-am pus-o, în mintea mea, atâta timp, s-a dovedit pertinentă. " Cazul" mi-a dat de înţeles că nu i-am făcut un bine.I-am luat libertatea. Ce e aia libertate? Ei bine, a trebuit să mi-o spună un bolnav de schizofrenie. " Libertatea înseamnă capacitatea omului de a-şi exercita cât mai multe funcţii, cât mai multe abilităţi". Simplu şi concis. Cuvinte incredibil de clare, spuse de o minte tulbure (aparent.....). Nu am ştiut ce să îi răspund când m-a întrebat ce făcea rău. " Avem un loc al meu unde stăteam şi mă rugam la Dumnezeu. E ceva rău să te rogi la Dumnezeu?". L-am minţit spunându-i că îşi va recăpăta libertatea. Dacă este cuminte, dacă stă în spital, dacă îşi ia tratamentul.....poate, peste o vreme....va fi liber, aşa cum vrea el. Şi atunci" cazul" mi-a dat o lecţie. M-a întrebat simplu : " Şi eu când mai trăiesc?". Şi, de ieri, îmi pun şi eu aceeaşi întrebare. Pentru că spitalul unde este închis el, acum, e comparabil cu viaţa în care suntem constrânşi şi noi să trăim. Între activităţi casnice, tentative de viaţa profesională, fărâme de viaţă socială, şi eu încep să îmi pun această întrebare. Am plecat de la " caz" cu aceeaşi dilemă cu care mă dusesem, plus alte o mie de gânduri. Un singur lucru îmi este clar. Am întâlnit oameni mai tulburaţi la cap, decât "cazul" care stă închis în spital. Am întâlnit oameni perfect normali, care nu se ridică nici la sfertul profunzimii unei minţi bolnave de schizofrenie. Şi da, poate nici eu nu sunt tocmai normală, dar aş alege oricând o discuţie cu " cazul", în locul unei socializări cu oameni perfect sănătoşi la cap care nu ar fi în stare să dea o definiţie a libertăţii.

Cine imi provoaca mie sindromul Tourette...

Cine ma cunoaste, stie ca injur. Nu stiu daca expresia consacrata " injura ca un birjar" mi se potriveste, pentru ca nu am cunoscut niciodata un birjar. Stiu sigur ca injur mai mult decat multi barbati din jurul meu. Da, asa este, nu e frumos pentru o lady sa isi bage sau sa isi scoata...chestii pe care nici macar nu le detine. Nu am insa pretentia ca as fi vreo lady. Efectiv, nu ma pot abtine. Ma tem ca daca mi-as impune restrictii verbale as reactiva un ulcer pe sistem nervos care m-a torturat, o vreme, in tinerete. Am mai multe categorii de persoane care imi provoaca sindromul Tourette. Iata o trecere in revista a persoanelor care m-au facut sa injur saptamana asta. Am injurat frustratii care si-au facut cont pe Facebook, nu pentru a socializa, ci pentru a sta cu ochii pe altii, a analiza si a avea a doua zi subiect de discutie, la munca. Fratilor, n-aveti si voi o viata?! Sau, ma rog, daca tot ati intrat in reteaua de socializare, spuneti si voi ceva, puneti o poza, o melodie, o ceva. Nu mai stati ca looserii ascunsi dupa monitor doar ca sa vedeti ca a mai facut X sau Y, iar a doua zi la munca sa va pierdeti jumatate din zi, barfind despre poza lui X sau a lui Y. So...fuck you! Am injurat si alta categorie de frustrati saptamana asta. Genul ala de persoane care au mari complexe dar, ca sa si le acopere, scuipa cu noroi in jur. Jeeeesus, veti ramane prosti, urati si complexati forever, chiar daca incercati sa scoateti in evidenta defectele altora, doar ca sa le acoperiti pe ale voastre. Sooo...fuck you! Am injurat cativa barbati prosti si penibili. Pe aia care sustin cu tarie cretinoida ca femeia trebuie sa mearga cu doi pasi in urma, pentru ca asa trebuie. Pe aia cu probleme de erectie care dau vina pe nevasta ca nu e in stare sa le ridice moralul, pentru ca se baga in pat in pijama si mai au si tupeul sa povesteasca chestia asta ca si subiect de discutie la cafea. Frateeee, pai daca tu ai nevoie de dans la bara la varsta asta, ca sa iti exerciti calitatea de mascul, e clar ca ai o problema. Soooo...fuck you! Am injurat genul ala de persoane care se uita stramb la tine pentru ca ti-ai luat mai mult de doua perechi de pantofi si presupun, automat, ca ai bani, pentru ca ti-ai gasit vreun sponsor! Asa si....care ar fi problema ta!? Am injurat cateva persoane false care mi-au facut complimente gretoase, desi in mintea lor era clar altceva. Am injurat o anumita categorie de masculi, aia libidinosi, care simt nevoia sa puna mana insinuant pe tine, in cadrul unei conversatii cat se poate de decente. Am injurat cateva curve care se ascund dupa statutul de gospodine si femei de casa si care, by the way, se oripileaza cand injur. Am injurat persoane publice. Genul ala de oficialitati care fac afaceri necurate si in somn, dar care ti-ar lua gatul dintr-o privire, daca incerci sa insinuezi ceva. Hmm...uitandu-ma la ce am scris aici, constat si eu ca injur cam mult.... P.S. Fratilor, aia care va regasiti in ceea ce am descris mai sus, n-aveti decat sa ma injurati si voi, daca nu va convine! Cateodata chiar ajuta...

Pentru ca asa trebuie.....

Toata viata mea am urat gesturile si faptele facute pe principiul "pentru ca asa trebuie". Mie mi-a placut mai mult " pentru ca asa vreau" , " pentru ca asa simt", " pentru ca asa am chef" . Nu am alt exemplu la indemana si ma risc. Ma risc sa nu mai primesc flori si martisoare in luna martie, ever, dar ....asta e. Traditia asta cu datul si primitul martisoarelor si florilor face parte din categoria " pentru ca asa trebuie". Adica, fie ca ma place,fie ca nu ma place vecinul, colegul, amicul sau oricare alt mascul aflat in preajma mea de 1 sau 8 martie, ala imi da martisor. Pentru ca asa trebuie, nu neaparat pentru ca vrea, pentru ca asa simte sau pentru ca asa are chef. Iar eu, trebuie sa multumesc si sa zambesc frumos (cateodata, imi iese, alteori, nu prea) pentru ca asa trebuie. Nu pentru ca mi-ar placea sau pentru ca as vrea. Mi-as dori sa primesc flori pentru ca asa a vrut sau a simtit persoana care le ofera, nu pentru ca asa trebuie... Ce e rau in asta?!

Insatiable.....

Primăvara începe cu mine!!!