De vorba cu moromeţii de la Siliştea Gumesti....

La Siliştea Gumeşti, timpul s-a oprit în loc. Poate, pentru că, aşa cum spunea Marin Preda, aici timpul a avut cu oamenii "nesfârşită răbdare". Comuna moromeţilor îţi apare în cale când vii dinspre Balaci şi peisajul ce ţi se desfăşoară în faţa ochilor, o dată ce intri pe strada principală din sat, este aproape acelaşi ca în 1937. Case mici şi sărăcăcioase făcute după acelaşi tipar.Cel mult două camere şi neapărat un antreu.Uliţe de pe care asfaltul a dispărut şi a lăsat loc gropilor.Gârla cu miros de apă clocită şi multă linişte. Ceva mai multă linişte decât în romanul lui Preda. Nu pentru că moromeţii nu ar mai avea subiecte de politică de dezbătut la cârciuma care tronează acum în Poiana lui Iocan. Ci pentru că resemnarea a luat locul interesului pentru politică. La orele prânzului, în comuna moromeţilor, toate cârciumile sunt închise şi toate uliţele satului sunt pustii. Cu excepţia agentului de poliţie, împietrit parcă în principala intersecţie din sat, preţ de o jumătate de oră , nu am văzut picior de moromete pe nicio uliţă. Dezmorţiţi de ziua călduţă de primăvară, moromeţii încep să apară abia după prânz. Şi cum cârciuma e închisă, dar ceva chef de vorbă ar mai fi, locul de socializare rămâne băncuţa din faţa casei. Aici i-am găsit pe Niculae al lu Pătărău, Radu al lu Purcaru şi Iorga al lu Grigore.Trei moromeţi autentici. Ne arătăm interesaţi de Poiana lui Iocan şi limbile urmaşilor moromeţilor se dezleagă repede. “ Nu mai e poiana de mult. Acum e un magazin , al lui Boţoghină al lu’ Bucureşteanu. E închis acum, deschide după ora 4!” ne spune repede Niculae al lu’ Pătărăru şi, la fel de repede, ne lămureşte de ce magazinul, care ţine şi loc de cârciumă, e închis: “ Păi nu mai are lumea bani. Ce să facă? Dacă nu are vânzare, ţine închis. Înainte mai avea lumea cu ce să cumpere, cu ce să bea o bere. Acum, abia mai are după ce să bea apă”. Celor doi interlocutori , li se alătură, trecând agale şoseaua, încă un sătean, Iorga al lu’ Grigore. Şi cum cuvântul “bani” duce la marele of al urmaşilor moromeţilor, discuţia curge, fără să mai fie nevoie de nicio întrebare. “ De unde să mai aibă lumea bani!? Ne-au luat din pensii. Acu’ auzii că nu le mai dă nici ajutoare, dacă nu plătesc impozitul. Am 38 de ani de muncă în agricultură şi am o pensie de 760 de lei. Ce să fac mai întâi cu banii ăştia?” se plânge nea Iorga. Pentru localnicii din Siliştea Gumeşti, în proporţie de peste 60% pensionari agricultori, “bani” înseamnă pensie şi pământ. Ţăranii lui Preda nu pot vorbi de pensii, fără să îşi amintească de pământ. “ Plătim impozit pe pământ, dar îl munceşte altcineva, că e dat la asociaţie. Ei îşi iau subvenţie, îşi iau prime şi nouă ne dau ce vor ei. Eu zic că nu e corect. Să nu mai plătim domne’ noi impozit, să plătească ei!” decide tot Iorga al lu’ Grigore. Tineretul satului trăieşte din pensia moromeţilor “ Dar tineri mai sunt în sat?” îi întrebăm pe interlocutorii noştri şi, fără să ne dăm seama, atingem un alt subiect sensibil “ Mai sunt ….dar sunt vai de ei. Să vă spun.Am un nepot de 25 de ani, a lucrat la Bucureşti. Uite aşa se lucrează acolo: o lună stau la muncă, o lună îi dă acasă. Uite, acu’, de la Crăciun, i-a trimis acasă de tot, că nu au mai avut de muncă. Acu’ a venit la mine pe bătătură şi stă la pensia mea. Ce să facă aici?” ne lămureşte Iorga al lu’ Grigore cum e cu tinerii din sat. Nici tinerii, şi nici satul, aşa cum este el astăzi, nu mai reprezintă vreo mândrie pentru urmaşii lui Preda. Se plâng că pârâul Câinelui s-a umflat iar şi a ieşit din matca. A împărţit comuna în două, singura posibilitate de trecere dintr-o parte în alta, fiind un pod improvizat. Se plâng că localul Căminului Cultural a fost început de Ceauşescu şi aşa a rămas, că era cât pe aici să n-aibă sediu pentru “ Sfatul Popular”, dacă nu se îndura boieroaica Gumuleasa să le lase casa, că sănătatea lor a ajuns la mâna unui medic arab, pentru că niciun doctor roman nu a vrut să vină la Siliştea Gumeşti. “ Până şi farmacie tot medicul ăsta străin, ne-a făcut. E posibil, măi, nenică, în ţara ta să vină unu’ străin să îţi facă, pentru că ai tăi nu sunt în stare!”, spune repede Niculae al lu’ Pătărău. Politica? Aceeaşi mizerie! Nu ai cum să stai de vorbă cu urmaşii moromeţilor, fie ei supăraţi şi resemnaţi, fără să ajungi, din vorbă, în vorbă, la politică. Pe vremea lui Niculae Moromete, în Poiana lui Iocan, se citea “ Dimineaţa”, “ Mişcarea” sau “ Curentul”. Acum, când vor să se informeze, moromeţii de uită pe OTV.” Nu ne mai uităm la Antena 1 sau Realitatea că aia mint mult. Eu mă uit la Dan Diaconescu. Ăla îmi place, ăla ţine cu noi”, se bagă repede în vorbă când aude de politică, nevasta lui Radu al lu’ Purcaru. Şi imediat concluzionează, fără să mai fie nevoie de vreo întrebare: “ Eu cu ăsta votez. De ăialalţi nici să nu aud. USL, PD-L, aceeaşi mizerie!”. Sloganul preluat de nevasta lui Radu al lu Purcaru din Piaţa Universităţii, via OTV, le aminteşte moromeţilor repede de proteste şi de căderea lui Boc. “ Aici nu a fost nicio mişcare. Cine să protesteze? Nu zic că a fost rău. A fost bine că a picat Boc”, spune Niculae al lu’ Pătărău. Ceva mai informată, nevasta lui, îşi dă cu părerea despre noul premier. “ Ală tânăru’, Ungureanu . A schimbat Băsescu pe taso cu fiiso. Ce înseamnă asta? L-a luat pe ăsta din fruntea SIE şi l-a pus în fruntea ţării. Nu a mai făcut nimeni aşa ceva, nicio ţară. Pe Elena Udrea a mutat-o de pe un scaun, pe altul.” Şi cum e an electoral, politica duce repede la subiectul alegeri. Ca şi nevasta lui Radu al lu’ Purcaru, consoarta lui Niculae al lu’ Pătărău, care trecut strada în grabă, să vadă ce se discută, pledează pentru Dan Diaconescu: “ Şi eu tot pe asta îl votez! E de-al nostru! De ăilalţi m-am săturat!”. Ceva mai rezervaţi, decât nevestele lor, în a-şi prezenta opţiunea de vot în faţa unor străini, moromeţii nu vor să spună cu cine vor vota. Rămânem în acelaşi ton, adică tot la alegeri şi, cei trei moromeţi autentici, incep să se întrebe dacă mai are rost să meargă la vot. Iorga al lu’ Grigore spune răspicat că, de data asta, nu mai vrea să meargă la urne. Motivul? “ M-am săturat! De 22 de ani votez şi numai de minciuni avem parte. Nu mă mai duc!” Vehemenţa lui îl pune pe gânduri pe vecinul Niculae: “ Auzi mă, dar nici asta nu e o soluţie. Trebuie să te duci!”. Şi discuţia continuă, fiecare moromete venind cu argumentele lui. Aşa i-am lăsat pe interlocutorii noştri la poartă. Am luat drumul de întors către Alexandria, am lăsat în urmă satul la fel de încremenit în timp, cum l-am găsit, şi, în vreme ce ne îndepărtam, ne imaginam cum ar fi decurs discuţia mormeţilor rămaşi în poartă. Cu siguranţă, la un moment dat, în disputa legată de prezenţa la vot, unul dintre ei şi-ar fi dat căciula pe spate, şi-ar fi pus o mână în şold şi cu privirea încruntată, l-ar fi întrebat pe celălalt “ Păi, pe ce te bazezi!”.