vineri, 18 mai 2012

Mărturisesc...M-am îndrăgostit!

I confess. M-am îndrăgostit. Am facut o pasiune care mă obsedează.Toată săptămâna asta am supravieţuit zilelor greţoase de muncă, condimentate cu prea mulţi candidaţi tractorişti care se vor primari, cu un singur gând. La pasiunea mea. Secreta. Şi gândul asta a fost singurul care m-a făcut să îmi dispară grimasele provocate de campania electorală, şi, din când în când, să îmi apară un zâmbet. Mărturisesc că totul a început în urmă cu câteva săptămâni. Cu o simplă şi banală întâlnire.A fost dragoste la prima vedere. O singură privire mi-a fost de-a ajuns să înţeleg că s-a întâmplat ceva. Că s-a stîrnit o dorinţă în mine, care nu avea cum să se domolească uşor. Recunosc, am încercat să pun capăt dorinţei şi să nu cedez ispitei. Pentru că am ştiut din primul moment că pasiunea mea nu va face bine nimănui. Mi-am spus că pot trăi şi fără asta. Mi-am spus că sunt o femeie serioasă care îşi poate controla sentimentele. Că, până la urmă, chiar nu am nevoie de aşa ceva.Că o astfel de pasiune mi-ar distruge echilibrul, pentru o bună bucată de timp. Am ştiut, de la bun început, că o astfel de pasiune costă. Că mă va face să îmi pară rău. Că o să mă apese pe conştiinţă, o vreme, faptul că am cedat ispitei. Că, până la urmă, e o pasiune trecătoare. Şi am încercat, în fiecare zi, să mă conving că dorinţa va dispărea. Dorinţa nu a dispărut. Nu m-am putut dezlipi de Facebook toată săptămâna din cauza ei. Da, da, Facebook , pentru că acolo, preţ de câteva clipe pe zi, am putut să mă desfăt cu dorinţa în varianta virtuală. Şi am tot sperat că o să treacă, deşi, ca o sado-masochistă, am făcut fix contrariul a ceea ce am încercat să îmi impun în gând. Am insistat în dorinţă, visând zilnic la ea. M-am trezit cu gândul la ea şi am adormit cu gândul la ea. Şi, într-un final, am înţeles. Nu sunt o femeie puternică şi nu, nu pot să mă împotrivesc dorinţei. Am înţeles, că indiferent cât aş încerca, am să cedez ispitei. Ştiu că voi regreta şi voi avea mari mustrări de conştiinţă. Că îmi va părea rău şi că, evident, voi ajunge la concluzia că am făcut o greşeală. Dar, astăzi, acum, recunosc, nu mă pot abţine. Pasiunea asta e mult mai puternică decât raţiunea. Astăzi mă voi duce să îmi îndeplinesc dorinţa şi să îmi văd pasiunea. Mulată fix pe picioarele mele. Cu pielea lipită de pielea mea. Iar senzaţia va fi divină. Astăzi îmi iau sandalele de care m-am îndrăgostit şi care mă obsedează de câteva săptămâni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu