Fetişul meu şi bătrâneţea...

Sunt convinsă ca fiecare om are fetişul lui. Nu neapărat erotic. Unii recunosc asta, alţii, nu. Cum al meu nu este unul ruşinos, îl pot spune. Judec un om după mâinile lui. Nu reţin culoarea ochilor şi cred că nici nuanţa exactă de păr, nu pot spun cât de înalt este sau câte kilograme are, dar reţin aspectul mâinilor. Nu neapărat dacă sunt îngrijite sau nu, deşi contează mult şi asta, ci felul în care arată. Dacă sunt fine sau aspre, lungi sau boante, închise la culoare sau deschise la culoare,noduroase sau cu linii drepte, grase sau slabe, străvezii, lucioase sau mate. Fiecare cu păsărica lui, ce să zic..Asta e a mea. Unii se uită la ochi, alţii la păr, la sâni, la fund, etc. Eu rămân la mâini. După mine, mâinile unui om exprimă felul în care respectiva persoană mângâie. Recunosc, la capitolul ăsta mă ajută şi o imaginaţie atât de bogată încât uneori îmi crează probleme...De fetişul meu se leagă şi singura şi MAREA mea temere în ceea ce priveşte bătrâneţea. Mă refer, la îmbătrânirea fizică. Nu mă tem de riduri, de piele zbârcită, de pungi sub ochi nu îmi pasă prea tare de faptul că gravitaţia va duce anumite chestii în jos, nu am vreo temere legată de părul cărunt. Nu. Mă tem de petele care apar pe mâini, după o anumită vârstă. By the way, am citit că mâinile îmbătrânesc mai repede decât alte părţi ale corpului.Până astăzi nu am ştiut la ce vârstă apar petele care mă îngrozesc pe mine. O bună prietenă a împlinit astăzi 40 de ani şi, evident, aniversarea a degenerat în lamentări legate de vârsta a doua. Şi aşa am ajuns la mâini. Şi la pete. Şi mi-am exprimat şi fetişul, şi temerea. Iar prietena, care a împlinit 40 de ani, mi-a arătat înfricoşătoarele, îngrozitoarele, terifiantele pete care i-a apărut recent. Şi chestia asta nu mi-a plăcut deloc. Am 36 de ani şi peste cel mult patru ani temerea mea cea mai mare legată de bătrâneţe mă va lovi. Până atunci eu o să insist cu creamă. Poate face minuni...