Fucking fairy tales.....

Am o problemă cu basmele clasice. Da, da, poveştile acelea siropoase fără nicio legătură cu realitatea care induc copiilor (mai ales, fetiţelor) o percepţie greşită despre ce îi aşteaptă in real life. Din punctul meu de vedere, pe cărţile cu basme (gen Fraţii Grimm sau Andersen) ar trebui trecut un avertisment: " Fără nicio legătură cu realitatea!". Să luăm, spre exemplu, Cenuşăreasa. Un basm tâmpit care te învaţă să rabzi, să înghiţi, să stai în poziţia cocoşat, să fii sclav, să nu ripostezi şi să aştepţi. O minune şi un prinţ. Dincolo de chestia total neigienică cu trecutul pantofului dintr-un picior în altul, mă enervează faptul că basmul induce următoarea idee: printul te va găsi până la urmă, doar că trebuie să testeze si alte picioare de damă până ajunge la ale tale. Tu trebuie să stai cuminţică şi să aştepţi până te nimereşte. Fucking Cinderella! Nu ar fi fost mai simplu, dacă nu îşi pierdea pantoful (căscată rău, oricum!), lua atitudine,le-o tragea surioarelor şi mămicii vitrege, îşi lua lumea în cap, făcea carieră şi îşi alegea din lumea larga un prinţ mai hotărât?! Am aceeaşi problemă şi cu Frumoasa din pădurea adormită. Ok, înţeleg că a dormit cam mult şi că nu a fost vina ei. Dar de ce trebuia să vină tot un prinţ să o scoată din letargie. Nu putea să se ridice şi ea singurică, pur şi simplu?! Îmi displace total şi Frumoasa şi Bestia, altă poveste tâmpită, fără nicio legătură cu realitatea, care ne învaţă copiii că o frumoasă şi un urât ar convieţui frumos împreună. Not true! Chestiune de timp până când Bestia ar deveni extrem de geloasă şi i-ar face viaţa un calvar Frumoasei. Şi tot chestiune de timp până când Frumoasa s-ar îndrepta către alte orizonturi, sictirită de faţa grotească a Bestiei. Aaaaaaaaaa, dar cea mai mare problemă o am cu Mica sirenă (basmul meu preferat din copilărie, din păcate). Ea, sirenă, el, evident, prinţ. Basmul induce sărmanelor fetiţe ideea de sacrificiu pentru marea dragoste. Ok, sacrificiu, de acord. Dar de ce trebuie să îl facă ea?! De ce a trebuit să renunţe ea la coadă, şi nu el, la picioare.El putea pur şi simplu că înveţe să înoate sau să îi crească din senin coadă şi uite aşa trăiau fericiţi pe fundul oceanului. Aş avea ceva de obiectat şi la Lampa lui Aladin. Dumnezeule! Ce înseamnă asta: freci chestia aia de câteva ori pentru a-ţi îndeplini dorinţele. Dezgustător. Dacă aş putea , aş rescrie poveştile pentru copii. Măcar următoarele generaţii să nu mai fie dezamăgite. Să pornească la drum în viaţă pregătite pentru ce le aşteaptă. Să le fie clar că nu există nici prinţi, nici prinţese. Să înţeleagă că aşteptarea nu are niciun rost. Şi să priceapă de la bun început că nu există minuni...