Lucruri serioase....

Nu am scris in viaţa mea despre dragoste(decât poate vreo scrisoare, în tinereţe)şi nu am de gând să mă apuc acum. Dar pentru că I m in a romantic mood şi pentru că mi-am amintit( pur şi simplu întâmplător!!!) de o carte, aş spune câte ceva. Despre carte. "Dragostea în vremea holerei"(pentru cine nu ştie, autor Gabriel Garcia Marquez) nu este cartea mea preferată. Este însă povestea mea de dragoste preferată: citită, imaginată, văzută (s-a făcut şi film, by the way), admirată. Florentino Ariza( EL) se îndrăgosteşte fulgerător de Fermina Daza (EA).O vede, îi scrie o scrisoare şi începe o frumoasă poveste de dragoste. Pentru început ea îi împărtăşeşte dragostea, până intervine tatăl hapsân (al EI), care îi scoate cumva iubirea din cap. Cert este că ea îl respinge pe Florentino şi aici începe povestea adevărată. Fata se căsătoreşte cu un doctoraş care îi face viaţa frumoasa, face copii, etc. El....eh, cu el e altă poveste. Pe Florentino dragostea l-a lovit mai rău decât holera. Mi-a plăcut descrierea sentimentului ca un fel de boala.Doare, fizic şi psihic. Din momentul respingerii, Florentino nu ratează nicio femeie şi îşi îneacă amarul în patul a sute şi sute de dame, pe care le notează conştiincios în carneţel. Nu îşi trădează în schimb dragostea pentru EA. Inima rămâne la EA. Aşteaptă să moară doctoraşul şi DUPĂ CINCIZECI ŞI UNU DE ANI,NOUĂ LUNI ŞI PATRU ZILE, merge la EA şi îşi mărturiseşte dragostea. La aproape 80 de ani, batrâneii îşi petrec luna de miere pe un vas. Şi tot atunci fac dragoste pentru prima oară. Memorabil momentul în care Florentino îi cere căpitanului de vas să arboreze steagul semn de holeră, pentru a nu fi deranjaţi de nimeni. Am citit cartea de vreo trei ori, am văzut filmul de vreo patru ori. Eu zic că asta e dragoste.